Exclusiv Mesajul lui Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor: „el, Israelul și susținătorii lui sunt foarte mulțumiți de mesajul pe care domnul Simion l-a transmis”
0Herman Berkovits, medicul cu origini românești al premierului Benjamin Netanyahu, a transmis un mesaj din partea prim-ministrului israelian.
"Am discutat cu premierul israelian Benjamin Nentanyahu despre alegerile din România, despre care tot timpul îi transmit cum decurg. Am stat de vorba în seara asta, a avut timp, e un om foarte ocupat, şi i-am povestit exact cum au avut loc alegerile, domnii care au câștigat alegerile, cum au decurs, diferența, tot ce s-a întâmplat în România, fiindcă dl Netanyahu știe cât de importante sunt pentru mine aceste legături si totdeauna mǎ sprijină. I-am povestit și de discuția ce a avut loc între cei doi domni, i-am povestit cǎ un domn a zis cǎ dacǎ vine dl Netanyahu în România va fi închis sau nu i se va da voie sǎ vinǎ în România şi celălat domn, dl Simon, a zis ca îl va primi cu bucurie. Asta am înțeles şi eu, am primit multe mesaje, am mulți prieteni acolo, i-am trimis dlui Netanyahu. Mi-a zis sa transmit mesajul lui: el, Israelul şi susținătorii lui, care sunt foarte mulți, sunt mulțumiți de mesajul public pe care domnul George Simion l-a transmis în legătură cu probabilitatea vizitei premierului Netanyahu în România. Eu vreau sa precizez cǎ Israelul şi nici dl Netanyahu nu se implicǎ în aceste alegeri din România. Speram cǎ cine va câștiga mesajul în România, legăturile dintre Israel vor continua ca şi pânǎ acum, legături colosale şi foarte bune", a declarat Herman Berkovits pentru Adevărul.
Ce au spus cei doi candidați
Întrebat în cadrul primei dezbateri televizate, organizate joi seară la Euronews, ce ar face în cazul unei vizite a premierului israelian, Nicușor Dan a răspuns:
„Trebuie să avem o relație normală cu Israelul și legat dacă întrebarea este despre premierul Netanyahu și decizia Curții Penale, nu, răspunsul e același. Nu se va întâmpla niciodată cât există această decizie ca premierul Netanyahu să vină în România”.
Candidatul AUR George Simion are o opinie diferită: „Sigur că Vladimir Putin trebuie să fie arestat pentru crime de război, dar mă despart de contracandidatul meu când el afirmă că și premierul israelian, Benjamin Netanyahu, ar trebui arestat și nu are ce căuta în România. (..) Așa cum Donald Trump l-a primit și alte state europene, și vizita premierului Netanyahu la București și la Tel Aviv va fi posibilă”.
După emiterea mandatului de arestare, premierul israelian a fost primit de președintele Donald Trump și de premierul maghiar Viktor Orban.