Ștefan Bănică Jr., anunț despre candidatul pe care îl va vota duminică. Artistul face un apel și la indeciși

0
Publicat:

Ștefan Bănică Jr. a anunțat vineri pe Facebook pe cine va vota duminică, la alegerile prezidențiale.

Ștefan Bănică Jr. FOTO: Adevărul
Ștefan Bănică Jr. FOTO: Adevărul

Artistul a scris într-o postare pe Facebook că „cei indeciși sau care nu au votat până acum din diferite motive, duminică pot face diferența”.

„Ca persoană publică, am tras un semnal de alarmă când am considerat necesar”, subliniază artistul în postare. „Ca cetățean, am datoria să votez. Și așa am făcut de fiecare dată în ultimii 35 de ani, chiar dacă am fost de multe ori dezamăgit de alegerile pe care le-am făcut, încercând să aleg între un rău mai mare și unul mai mic. Probabil, ca mulți dintre voi. Și de aceea înțeleg neîncrederea pe care mulți români o au față de clasa politică”, a scris Ștefan Bănică Jr. pe Facebook.

Ca artist și ca persoană publică, Ștefan bănică Jr, spune că a tras un semnal de alarmă, de-a lungul acestor ani, în concerte, prin mesajele unora dintre cântecele sale, atunci când am considerat necesar.

„Acum, într-un moment crucial pentru România, NU am să votez duminică agresivitatea, incultura, lipsa de coerență în declarații și în alianțe politice, sustragerea de la dezbaterile televizate în fața alegătorilor, folosirea de fațadă a religiei și a credinței în Dumnezeu. Singura soluție, pentru mine, în acest context, este să aleg ca România să-și păstreze parcursul european. Cei indeciși sau care nu au votat până acum din diferite motive, duminică pot face diferența! Votez Europa, votez Nicușor Dan!”, a adăugat artistul.

Alegeri prezidențiale 2025

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite