În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, româncele s-au remarcat printre oamenii de încredere ai spionajului britanic.

În plină conflagrație mondială, spioanele au jucat un rol esențial. Foto: Shutterstock

Suntem în secolul XX, cel al schimbărilor și războaielor. Odată cu prima conflagrație mondială, spiritual umanitatea capătă noi nuanțe, iar societatea se transformă pe zi ce trece. Noul val schimbă nu doar mentalități, ci și percepția asupra femeii în societate. Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial vine și cu intensificarea luptelor din spatele fronturilor sub forma spionajului în care, nu de puține ori, femeile încep să joace roluri decisive. Printre cele a căror activitate a decis sub o formă sau alta soarta războiului care a cuprins întreaga Planetă se află și româncele Vera Atkins, Elena Constantinescu alias Helen O’Brien, și, nu în ultimul rând, Maria Tănase.

Vera Atkins, „adevăratul șef al spionilor“

Ne aflăm în plină conflagrație mondială, iar Marea Britanie încearcă să lupte cu orice mijloace alături de Aliați pentru a învinge Germania nazistă. Premierul Winston Churchill, alături de Hugh Dalton, ministrul Economiei de Război, înființează rețeaua secretă Special Operation Executive (SOE, Serviciul de Operații Speciale), în cadrul căreia lucrează zeci de agente. Un an mai târziu, Vera Atkins urmează să fie angajată ca secretară a SOE. Dar cine este misterioasa româncă cu nume britanic? Născută pe 16 iunie 1908 în România (la București sau Galați, după anumite surse), dintr-o mamă britanică, Zefra Hilda Etkins, și un tată evreu de origine germană, Maximilian Rosenberg, tânăra Vera reușește să își creeze relații importante în cercurile din Capitală. În fapt, timp de câțiva ani, trăiește o poveste de dragoste alături de contele Friedrich-Werner Graf von der Schulenburg, ambasador german la București în perioada 1931-1934, despre care se spune că era un rival al lui Hitler.

Cu scurt timp înaintea începerii războiului, românca se mută în Marea Britanie și este recrutată de Sir William Samuel Stephenson în Serviciile Secrete britanice, revenind deseori în țara natală, dar în misiuni. Dând dovadă de pricepere și inteligență, Vera Atkins, pe numele său real Maria Vera Rosenberg, ajunge să fie angajată ca secretară în cadrul SOE în februarie 1941, devenind treptat mâna dreaptă a colonelului Maurie Buckmaster, cel care coordonează secția franceză a organizației secrete. „Atkins îşi recruta agenţii cu grijă, îi antrena până cădeau din picioare de epuizare, îi testa în mod constant, apoi le organiza personal misiunile. Oamenii din armata ei clandestină ajungeau departe în spatele liniilor inamicului, luau legătura cu luptătorii din Rezistenţă, eliminau ţinte vitale, îi ajutau pe piloţii aliaţi să evite capturarea şi transmiteau la Londra informaţii prin radio“, potrivit volumului „Spymistress. The life of Vera Atkins, the greatest female secret agent of World War 2“, scris de jurnalistul canadian William Stevenson, cel autorizat de spioană să îi scrie biografia.  

Vera Atkins i-a căutat pe naziști și după terminarea războiului

Treptat, urcă pe scara ierarhică și ajunge ofițerul-șef al diviziei franceze, Vera Atkins fiind cea care îi instruiește pe cei peste 400 de agenți care lucrează pentru SOE în Franța ocupată de naziști. „Eficiența și inteligența remarcabile ale lui Atkins au fost însoțite de o umanitate profundă și simțul responsabilității față de cei pe care îi trimitea la o posibilă moarte“, se precizează într-un material marca „The Guardian“, publicat în iulie 2000, la câteva zile după moartea spioanei. Românca este cea care îi învață pe agenții SOE tot ce trebuie să știe despre Franța ocupată – căi de acces, transport, reglementări ale poliției, detalii despre rețeaua rezistenței din Maquis și multe altele. În plus, vorbește cu fiecare agent în parte despre profilul fals pe care trebuie să îl știe literă cu literă în cazul în care este capturat de forțele naziste și se asigură că reușește să asimileze perfect noua identitate – un element-cheie în supraviețuirea de dincolo de front. Tot Atkins este elementul de legătură între agenții de pe teren și conducerea centrală a SOE, știind fiecare detaliu al activității lor, dar păstrează și legătura între agenți și familiile lor rămase acasă.

În goana după naziști

Misiunea Verei Atkins nu se încheie odată cu războiul, ci continuă, aceasta devenind membră a Comisiei Britanice pentru Crime de Război. În fapt, pornește în căutarea celor 118 agenți dispăruți pe care îi coordonase și despre a căror soartă nu mai știa nimic. Astfel, după ce timp de un an vizitează lagărele și îi interoghează pe paznicii naziști, află ce s-a întâmplat cu 117 agenți, un singur caz rămânând neelucidat. Abilitățile sale de interogator sunt lăudate inclusiv de naziști, dovadă fiind mărturia lui Hugo Bleicher, ofițerul german care luptase împotriva Rezistenței Franceze, acesta susținând că interogatoriul pe care i l-a făcut Atkins a fost cel mai „iscusit“ dintre toate la care fusese supus. De asemenea, tot spioana cu origini românești este cea care l-a determinat pe comandantul nazist de la Auschwitz să dezvăluie numărul real al evreilor omorâți sub comanda lui, respectiv 234.500.

Activitatea întreprinsă de Vera Atkins în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial este legată de mai multe misiuni-cheie, printre care: acte de terorism și sabotaj, parașutarea oamenilor, muniției și armamentului în Franța ocupată, pregătirea Zilei H a debarcării în Normandia, informațiile dobândite de la agenții coordonați de ea fiind decisive inclusiv în descifrarea codurilor germane transmise de celebra mașinărie „Enigma“. Viața de spioană a Verei Atkins a fost atât de prolifică încât autorul Ian Fleming, creatorul celebrului personaj James Bond, spunea că „în adevărata lume a spionilor, Vera Atkins a fost șeful“, deși acesta nu a confirmat dacă românca fost sursa de inspirație pentru Miss Moneypenny, secretara lui M, șeful direct al agentului 007. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ian Fleming a fost atât jurnalist, cât și ofițer în Marina britanică și a cunoscut astfel mulți spioni, inclusiv pe Atkins.

Helen O’Brien, de la patroană la spioană

Timp de aproape patru decenii, Helen O’Brien este un agent esențial al serviciilor secrete britanice (MI5 și MI6) prin intermediul clubului pe care îl conduce alături de soțul ei Jimmy O’Brien. Însă, înainte de a ajunge la Londra și pe prima pagină a ziarelor britanice din cauza celebrului club select Eve’s, românca, pe numele real Elena Constantinescu, trece printr-un moment de cotitură care îi pune libertatea în pericol. Se naște pe 14 decembrie 1925 la București, fiind fiica unui mare proprietar de terenuri și case și a unei ducese rusoaice de origine germană. Încă din copilărie și adolescență este fascinată de cluburile de noapte ale Capitalei și de cabaretele din Paris, așa cum mărturisește în volumul memorialistic „Regina nopții. Cabaretul Eva“. Se căsătorește de tânără cu Kenneth Archer, ofițer aviator în Royal Air Force, neștiind ce avea să îi rezerve viitorul. La doar o lună după căsătorie, tânără Elena rămâne văduvă și devine principalul suspect în cazul decesului britanicului, care moare împușcat în timp ce mergea alături de ea braț la braț. Din cauza morții neelucidate, a originilor familiei sale, dar mai ales a suspiciunii că ar avea relații cu militarii britanici, Elena este nevoită să părăsească România comunistă și să se stabilească la Londra.

În clubul deschis de Helen se refugiau spioni străini

Refugiu pentru înalții demnitari

Începuturile aventurii sale în capitala Regatului nu sunt tocmai ușoare, aceasta lucrând ca hostess într-un club deținut de Jimmy O’Brien, cel care avea să îi devină soț. La cinci ani de la căsătorie, noul cuplu decide să deschidă clubul Eve’s, unul dintre cele mai controversate din Londra. Astfel începe povestea româncei care devine una dintre cele mai mari spioane internaționale ale secolului XX. Eve’s este locul în care oficialii, miniștrii, vedetele și ofițerii de contrainformații britanici vin să se relaxeze, să se simtă bine, să discute afaceri importante, să pună la cale diverse planuri de rang înalt. Clubul select, în care se putea intra doar dacă erai membru, era un loc în care atât oficiali britanici, dar și străini, își căutau „refugiu“. Se pare că însuși judecătorul-șef al Londrei de la acea vreme, Sir Laurence Dunne, ar fi rămas șocat când a văzut lista membrilor, spunând: „Eve’s pare să fie un departament al Ministerului de Externe şi al Parlamentului!“. Printre clienții clubului se aflau nouă maharajahi, doi sultani, 12 ambasadori, 30 de ataşaţi de ambasadă, 70 de britanici cu titluri nobiliare, mulţi parlamentari și alţi înalţi demnitari, așa cum a dezvăluit ani mai târziu publicația „Daily Mail“. Se pare că inclusiv ministrul Apărării al Marii Britanii, John Profumo, frecventa localul, mai târziu fiind implicat într-un celebru scandal sexual la acea vreme cu o angajată care era și amanta unui agent KGB, întreaga poveste devenind cunoscută sub numele de „Afacerea Profumo“.

Eve’s era și locul în care spionii străini se refugiau în brațele celor 35 de femei din trupa de balet, special antrenate de Helen pentru a-i face pe „spectatori“ să vorbească vrute și nevrute, să îi determine să dezvăluie informații esențiale. Mai târziu s-a dovedit că inclusiv un colonel KGB, respectiv Rajknov, obișnuia să frecventeze clubul select. De asemenea, și celebrul spion ceh Frolic își petrecea nopțile la Eve’s înainte de a fugi în Statele Unite ale Americii după ce a dat serviciului secret MI5 o listă cu 102 nume ale unor agenţi KGB aflați sub acoperire în Marea Britanie.

Chiar dacă își schimbă numele în Helen, românca este urmărită inclusiv de serviciile secrete române, care în 1958 încearcă să o recruteze propunându-i să lucreze ca spion pentru Republica Populară Română. După ce refuză această ofertă, românca devine spion britanic. Astfel, în clubul ei ajunge să se decidă soarta multor oameni influenți ai vremii, „Afacerea Profumo“ nefiind singurul scandal de care se leagă numele clubului și al patroanei lui, Helen O’Brien.

Maria Tănase, spioana cu glas de privighetoare?

Numele Mariei Tănase dăinuie peste veacuri datorită vocii neasemuite și muzicii pline de viață, însă puțini știu despre tumultul prin care a trebuit să treacă din cauza acuzațiilor de spionaj care i-au fost aduse. Povestea începe încă din anii ’40, atunci când, deja aflată pe culmile succesului, ar fi trăit o poveste de dragoste cu jurnalistul francez Maurice Nègre, un personaj controversat care o pune pe „privighetoarea muzicii populare româneşti“ într-o poziție precară. Adorată de românii de pretutindeni, aplaudată de clienții de la restaurantul Capșa, viața Mariei Tănase ia o turnură neașteptată când francezul este arestat sub acuzația de spionaj și condamnat la 10 ani de închisoare, fiind încarcerat la Aiud. Se spune că din dragoste pentru cel care îi furase inima, artista ar fi făcut tot ce i-a stat în putință în încercarea de a-l elibera – și-ar fi vândut toate blănurile și bijuteriile pentru a obține banii necesari pentru scoaterea iubitului din închisoare. Unele voci susțineau că de fapt adevăratul preț pe care Maria l-a plătit pentru a-l elibera pe bărbatul inimii ei ar fi fost să devină spion. Însă toate eforturile Mariei s-au dovedit a fi în zadar mai târziu, când, odată cu eliberarea din 1941, Maurice pleacă în Franța, iar ani mai târziu, ajungând director al Agenției France Presse, își uită presupusa iubire care îi cere ajutorul când este persecutată de regim.

Maria Tănase este acuzată de spionaj și ajunge după gratii

După gratii

La un an de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, în perioada 1940-1941, Maria Tănase face un turneu de șase luni în Turcia, la Ankara și Istanbul, acolo unde maiorul Arthur Ellerrington, seful secției române a SOE, acționează. De asemenea, tot aici se află și fostul șef al diviziei, Alfred Gardyne de Chastelain, aflat la conducere până la ruperea relațiilor dintre România și Marea Britanie. În Istanbul, artista are contract la cafeneaua unui român, unde nu de puține ori este văzută în compania lui de Chastelain, care acționează sub conducerea reprezentatului SOE în Turcia. De remarcat este faptul că binecunoscutul grup de spionaj Rică Georgescu folosește, printre altele, și parola „privighetoarea“ pentru a lua legătura cu de Chastelain. Fostul șef al SOE pentru România chiar i-ar fi propus artistei să nu se mai întoarcă în țara natală, dar aceasta ar fi refuzat. Însă întoarcerea Mariei în România după terminarea turneului ar fi adus cu sine un eveniment dramatic: arestarea acesteia în urma acuzațiilor de spionaj pentru serviciile secrete britanice și implicarea în grupul de spionaj condus de Ion Popovici și Rică Georgescu, care avea să cadă în vara lui 1941.

Un deceniu mai târziu, soția lui Ion Popovici avea să scoată la iveală noi informații despre implicarea Mariei Tănase în acest grup, potrivit celor pe care i le povestise soțul ei după eliberarea din închisoare. Conform declarațiilor făcute de Elena Popovici, Maria Tănase ar fi fost singura femeie din grupul de spionaj, ar fi fost folosită de grupul lui de Chastelain și tot artista ar fi divulgat autorităților antonesciene informații despre activitatea grupului Popovici și Georgescu, fapt care ar fi dus la arestarea mai multor membri.