Însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei SUA, întâlniri cu liderii de partid din România. Printre ei și George Simion

0
0
Publicat:

Ambasada SUA la Bucureşti anunţă că Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei, a avut miercuri întâlniri cu diverşi lideri de partid din România.

George Simion, întâlnire cu Michael Dickerson FOTO: X
George Simion, întâlnire cu Michael Dickerson FOTO: X

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a avut mai multe postări pe X, în care anunţă întâlniri cu diverşi lideri de partid din România, ”deoarece democraţia este mai puternică atunci când toate vocile sunt auzite”.

Astfel, Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, s-a întâlnit cu preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, liderul interimar al USR, Dominic Fritz, preşedintele UDMR Kelemen Hunor şi liderul AUR, George Simion, scrie News.

Liderul AUR George Simion a postat pe platforma X că principalul subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost ”revenirea la un cadru democratic autentic, cu accent pe respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept”.

“Lucrurile par să revină la normal în diplomaţia SUA. Sperăm că în curând şi în democraţia noastră!”, a declarat George Simion, după întrevedere.

  Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri, 21 mai, că Darryl Nirenberg va fi noul ambasador al SUA la Bucureşti, „un susţinător neobosit al agendei mele America First”, care va continua să susţină interesele SUA la Bucureşti.  

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite