Exclusiv Fotbalistul căruia blajinul Emeric Ienei i-a dat viața peste cap: „Meritam să fiu la Euro 2000”
0Ca antrenor la Rapid, actualul selecționer Mircea Lucescu (79 de ani), era convins că, pentru a câștiga campionatul în România anului 1999, pe lângă talentul care mustea în Lupu, Iftodi sau Maier, elanul lui Lobonț, Iencsi, Marinescu sau Pancu, experința lui Rednic și Sabău, echipa avea nevoie și de jucători dispuși să facă muncă de salahor. Și l-a desemnat pe Ștefan Nanu (56 de ani) să-i betoneze un flanc al defensivei.
Deși dreptaci, „Piticul atomic” făcea banda stângă ca nimeni altul la finalul secolului trecut. L-a remarcat și antrenorul de atunci al tricolorilor, Victor Pițurcă, care l-a convocat meci de meci în campania de calificare la Campionatul European din 2000. Piți a fost dat afară după un conflict cu liderii Hagi, Popescu și Petrescu, iar înscăunarea lui Emeric Ienei l-a aruncat pe băiatul din Filiași în afara lotului pentru turneul final găzduit de două țări, Belgia și Olanda. Fane pare să fie singurul fotbalist pe care reputatul nea Imi, un tip blajin și neconflictual, a reușit să-l supere cu alegerea sa tehnică.
Cumpărat cu 120.000 de dolari
Ștefan Nanu a început fotbalul Electroputere Craiova, cu cartea de muncă băgată la fabrică, apoi a sărit natural în curtea celor de la Farul Constanța. Cu ambele formații a jucat în defuncta Cupă UEFA-Intertoto, o competiție intercluburi cu care forul continental le ocupa vara formațiilor de mijlocul clasamentului. Marea performanță și-a dat întâlnire cu Fane ceva mai târziu.
În 1997 a semnat un contract valabil pe doi ani și jumătate cu Rapid, unde l-a chemat Liță Dumitru, dar „Il Luce” a fost acela care l-a transformat în punct fix. Așa zgârcit cum era socotit, patronul George Copos a scos din buzunar 120.000 de dolari, o sumă importantă pentru acei ani. Nanu a plecat după doi ani de la Rapid, iar pentru jumătate de an de contract, cât mai avea jucătorul din înțelegere, giuleștenii s-au ales cu 500.000 de dolari și cu un cantonament de 20 de zile în Olanda pentru 40 de persoane.
În București, Nanu s-a confruntat cu durerea unui titlu pierdut dramatic în fața Stelei lui Mihai Stoichiță, la capătul unei remize în Giulești cu marea rivală („golul egalizator, marcat de Ciocoiu în Giulești, a venit după o fază nesancționată, în care am fost faultat pe 16 metri de către Adi Matei, apoi s-a marcat pe contraatac”), apoi cu descătușarea campionatului terminat pe primul loc în 1999, cu un Rapid dominant, călcându-și adversarii în picioare.
Gașca de rummy din Giulești
„Nea Mircea Lucescu avea o vorbă: campionatul se câștigă cu echipele mici. Cu echipele mari ne motivam oricum. Am avut viață frumoasă în Giulești, deși nu erau bani mulți. La Rapid, eu aveam salariu de 2.500 de dolari pe lună. Doar cei mai vechi și mai experimentați de la echipă primeau câte 3.500-4.000 de dolari. Astea erau salariile pe atunci. Dar aveam echipă bună, cu Rednic, Sabău, Lupu... Rednic era „copilul” lui Copos, l-a și pus antrenor apoi. La primul meci ca antrenor, jucat la Bistrița, lui Rednic îi tremura barba de emoții în vestiar. Lupu i-a zis: „Băi, Mircea, lasă-ne, că știm noi ce avem de făcut”! Oricum, din echipa aia, Rednic și Șumudică au reușit să câștige titluri de campioni în România, ca antrenori. Eu, Lupu, Rednic, Șumudică și regretatul Nea Manea (n.r. - fost secund) făceam echipă la rummy. Când venea rândul lui Șumudică, Lupu îi zicea să dea drumul la ture de alergare, îl ținea numai în caterincă. Mai rar fotbalist și om ca Lupu. Un tip extrem de sufletist”, își amintește Nanu, ajuns la 56 de ani.
N-a vrut să rămână în Olanda
În 1999, la vârsta de 30 de ani, Fane s-a transferat în Olanda, la formația Vitesse Arnhem, din postura de campion al României. Acolo a lucrat cu un nume mare în în fotbal Ronald Koeman, aflat în 2000 la primul an de antrenorat. Fost câștgător al Cupei Campionilor ca jucător la Barcelona, Koeman este acum selecționerul Olandei și cel care i-a pus ulterior banderola pe braț lui Cristi Chivu la Ajax Amsterdam.
„Corpul m-a ajutat, n-am băut, n-am fumat... Am semnat un contract pe 3 ani cu Vitesse și am prelungit al patrulea sezon. Ronald Koeman a zis că nu pleacă la Ajax până nu semnez încă un an cu Vitesse. În al patrulea sezon mi-am rupt ligamentele încrucișate. Oricum, în Olanda n-am simțit că sunt la fotbal. Nu exista presiune, deși jucam în cupele europene. Erau 26 de jucători în lot și trebuia să prinzi foaia de joc, de 18. Prima la victorie era de 2.000 de dolari, fie că erai titular, fie că erai rezervă. Într-o lună puteai strânge 25-30.000 de dolari, din prime și salariu. Am avut colegi precum Pierre van Hooijdonk, Mahamadou Diarra... Ca viață socială însă, nu mă vedeam locuind acolo. În Olanda, fiecare e cu treaba lui. Nu este ca la noi, mai faci un grătar cu vecinul, mai o glump... Am avut casă la Arnhem, dar am vândut-o la plecare”, relatează Nanu episodul batav.
„Pusesem osul la calificare”
Marele său of rămâne echipa națională. Doar 7 selecții, toate strânse în anii 1999 și 2000: „Marele păcat pentru mine a fost schimbarea lui Pițurcă. Ăsta a fost ghinionul meu. Mă folosise în toată campania de calificare la Euro 2000. Apoi, cu nea Imi am avut două meciuri de verificare, înainte de turneul final. La primul meci, de la Constanța, în minutul 72 m-a schimbat Chivu, acela a fost primul lui meci la echipa națională. Apoi, după următorul joc, în Olanda, mi-a spus că nu mai are nevoie de mine. L-a preferat pe Chivu, era mai tânăr și a confirmat. Și confirmă acum și ca antrenor, la Parma. Cu Piți la națională, sigur ajungeam la turneul final. Meritam să fiu acolo, pusesem osul la calificare. Jucasem vreo 600 de minute la națională... Am jucat și în acel meci, România - Portugalia 1-1, care ne-a asigurat calificarea la Euro. Am și încasat o primă de calificare de 40.000 de dolari, pentru contribuția avută”.
A semnat cu Steaua
Cu Victor Pițurcă, Ștefan Nanu a mai colaborat ulterior în 2003, pentru o scurtă perioadă, la Steaua. „Revenit din Olanda, am jucat vreo patru meciuri la Steaua. Pițurcă mă băga fundaș dreapta, căci pe stânga era Pompiliu Stoica, tânăr, de viitor. Eu eram dreptaci, dar nu mă simtem în largul meu decât ca fundaș stânga. Atunci i-am zis asta lui nea Piți că nu pot continua așa și am întrerupt contractul. M-am dus la Oțelul apoi, cu Sorin Cârțu. Acolo am avut un retur senzațional. Am pierdut doar două meciuri, cu Dinamo și cu Rapid, și am prins finala Cupei”, spune Nanu despre momentul în care a „trădat” Rapidul.
Naționala fără personalitate
Actuala echipă națională, implicată în campania de calificare la Cupa Mondială din 2026, nu-l dă pe spate pe Ștefan Nanu. „Intrasem într-o gaură cu rezultatele. Nea Mircea a venit și a reușit o campanie bună în Liga Națiunlor. A venit însă înfrângerea asta de acasă, din preliminarii. Acum, înaintea meciurilor cu Austria și cu Cipru sunt mulți accidentați. Marea pierdere pentru aceste două meciuri mi se pare Drăgușin. Nu există un lider, o personalitate, cum erau înainte Hagi, Popescu, Petrescu, Dorinel, Lupescu. Există un lider, Stanciu, dar nu este foarte implicat”.
Retras acasă, Ștefan Nanu și-a deschis o școală de fotbal, unde îi are elevi și pe copiii săi, gemeni (9 ani). Unul dintre ei, Eduard, a ieșit golgheter la o competiție, suplinind lipsa de reușite din dreptul tatălui său, care apare în statistici cu două goluri în cariera profesionist, unul la Rapid și unul la Vitesse.
Se încarcă comentariile...
