România e pe cale să piardă încă un fotbalist de valoare. „Trage mai mult spre altă națională”

0
0
Publicat:

Naționala de tineret a României nu mai are șanse la calificarea în faza eliminatorie a Euro 2025, după ce a pierdut și al doilea meci din grupă. După înfrângerile cu Italia (0-1) și Spania (1-2), tricolorii mici vor juca doar pentru palmares contra Slovaciei, în ultima etapă a fazei grupelor.

Umit Akdag e om de bază la naționala de tineret a României. Foto Sportpictures
Umit Akdag e om de bază la naționala de tineret a României. Foto Sportpictures

Pe lângă cele două întâlniri, România e pe cale să piardă și un jucător de mare perspectivă, văzut de mulți specialiști viitor titular în naționala mare, alături de Radu Drăgușin. este vorba de Umit Akdag, care joacă pentru echipa de tineret la Campionatul European, în compartimentul defensiv.

Jucătorul de la Alanyaspor (în sezonul încheiat a fost împrumutat în Ligue 1, la Toulouse) are dublă cetățenie, română și turcă, iar evoluția sa a fost apreciată în cele două meciuri disputate până acum în Slovacia. Însă selecționerul Daniel Pancu este sceptic în legătură cu viitorul fotbalistului la reprezentativa de seniori a României. ”Din ce știu eu, trage mai mult spre Turcia.  Dar născându-se la București, cred că sunt șanse. Cred că mai au casă părinții lui la București. Vedem”, a mărturisit antrenorul naționalei de tineret.

E turc, născut în România

Umit Akdag are părinți turci, dar s-a născut și a trăit în România până la 11 ani. ”Aici e o problemă. Părinții lui sunt turci. El e crescut în România, a jucat aici la FCSB. Dacă Turcia îl ofertează, probabil că va accepta. Depinde și de evoluția lui ulterioară. Oferta noastră pentru el a fost făcută de multă vreme. Ca să fie convocat la echipa mare, trebuie să accepte. Cum a fost cazul lui Florucz, s-a discutat cu el”, a declarat Andrei Vochin, oficial FRF, la DigiSport.

Fotbalistul și-a adus din plin contribuția la calificarea României la Euro U21, joacă titular la turneul final, dar din octombrie nu va mai fi eligibil pentru naționala de tineret, împlinind 22 de ani. În mod normal, el ar trebui să facă pasul la prima reprezentativă, însă sunt șanse mari să fie cea a Turciei. Chiar dacă la cea tricoloră probabilitatea ar fi mai mare să se impună, oameni de fotbal cred că dacă Umit Akdag va primi oferta de a juca pentru Turcia, o va alege pe acesta, așa cum au făcut-o de curând Raul Florucz, care a optat pentru Austria, și Daniel Boloca, pentru Italia.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite