Cele mai groaznice 45 de secunde din istoria recentă a omenirii. Dezastrul care a îngropat într-o clipă aproape 200 de localități
0În anul 1970 a avut loc una dintre cele mai mari tragedii umanitare din lume, provocate de un dezastru natural. Aproximativ 80.000 de oameni și-au pierdut viața și alți 100.000 au fost răniți, după ce câteva localități au fost efectiv îngropate sub moloz, pietre și zăpadă.
Pe 31 mai 1970, o zi de duminică liniștită, la ora 15.23, o undă de șoc a lovit pe neașteptate coasta statului sud-american Peru. Totul a durat mai puțin de un minut. Până să se dezmeticească populația, peste 80.000 de oameni au fost efectiv înghițiți de moloz, pietre și zăpadă. În doar câteva zeci de secunde, în Peru, s-a produs una dintre cele mai mai mari catastrofe, provocate de natură, din istoria umanității. A fost primul dintr-o serie de cutremure care aveau să străbată coasta de vest a Americii de Sud și Centrale, lăsând o traumă colectivă care nu s-a vindecat nici după câteva generații.
Dezastrul din adâncuri
Ceea ce s-a întâmplat în Peru, pe data de 31 mai 1970, a fost un cutremur de o magnitudine uriașă. A fost mai degrabă vorba despre un cutremur subacvatic cu epicentrul în Oceanul Pacific, la aproximativ 25 de kilometri de Chimbote - un port pescăresc din departamentul Ancash, de pe coasta peruană. Cutremurul s-a produs la 15.20 și a avut o magnitudine de 7.9 pe scara Richter.
Oamenii de știință spun că la baza cutremurului a stat o falie în zona în care placa tactonică Nazca este subdusă de placa tectonică sud-americană. În doar trei minute de la producerea faliei sub-oceanice, unda de șoc a lovit continentul, în zona regiunile Ancash și La Libertad, din statul Peru. Efectele cutremurului au putut fi resimțite de la nordul orașului Chiclayo până la capitala Lima, adică pe o distanță de peste 650 de kilometri. Unda de șoc a lovit cel mai puternic în zona de coastă și în valea râului Santa.
Alți specialiști spun că, de fapt, unda de șoc a fost produsă de o serie întreagă de replici, produse de falii submarine care s-au extins pe o distanță de 160 de kilometri. Cutremurul inițial a avut loc la o adâncime de aproximativ 56 de kilometri sub fundul oceanului. Replicile au avut loc la adâncimi cuprinse între 43 de kilometri și 64 de kilometri, sub fundul oceanului. Replicile, venite în valuri, la intervale de câteva secunde au înregistrat, toate, peste 7 pe scara Richter. A fost ca și cum cineva ar fi lovit cu un picamer uriaș în fundul oceanului, în mod repetat. Un martor ocular a descris senzația creată de unda de șoc. „La 31 mai 1970, într-o după-amiază cețoasă de duminică, eram acasă și citeam când pământul a început să se cutremure. Am fugit în stradă. Afară se vedeau undele de șoc rostogolindu-se sub asfalt (….) Curând, tremuratul a încetat, dar viața nu va mai fi niciodată la fel", își amintea Ricardo Frohmader, director CWS Peru în perioada 1969-1971.
Cele 45 de secunde ale morții
Cutremurul a durat doar 45 de secunde. Suficient cât să distrugă totul în cale. Unda de șoc a fost devastatoare. Distrugerile s-au întins pe o suprafață de aproximativ 83.000 de kilometri pătrați, adică cât teritoriul Belgiei și al Olandei, luate împreună. Cele mai afectate au fost zonele aflate la o distanță de 120 de kilometri față de epicentrul cutremurului. Adică coasta nord-centrală a statului Peru, din regiunea Ancash și până în zona Libertad. Rapoarte privind distrugeri masive au fost înregistrate și în zona de la Tumbes la Pisco, dar și de la Pisco la Iquitos. Inclusiv zona de coastă, de la nord de Trujillo până, în sud, la Pativilca, dar și regiuni din Ecuador.
Unda de șoc a fost resimțită până în Brazilia. Cele 45 de secunde au produs pagube greu de imaginat și descris în cuvinte. Orașe și sate întregi s-au prăbușit intregal. Zeci de oameni au fost îngropați sub dărâmături. În Chimbote, Carhuaz și Recuay, 90% dintre clădiri au fost afectate, ucigând sau lăsând pe drumuri peste 3 milioane de oameni. Statisticile sunt cutremurătoare. Peste 190 de orașe și sate au fost distruse complet sau parțial. Peste 186.000 de clădiri și case s-au prăbușit. La dezastru a contribuit și specificul construcțiilor locale, realizate din chirpici și pe un sol instabil.
Se estimează că au murit 80.000 de oameni, îngropați de vii sub dărâmături sau uciși de structurile care s-au prăbușit. Alți 100.000 de oameni au fost grav răniți. Aproape un milion de locuitori ai statului Chile, dar și Peru, au rămas fără locuințe. Dezastrul a fost total. Nu doar casele au fost distruse, ci întreaga infrastructură regională de comunicații, comerț și transport. Clădiri publice, școli, spitale, fabrici, sisteme de generare și distribuție a energiei electrice, a apei, dar și instalațiile sanitare au fost efectiv distruse sau avariate foarte grav. A fost de asemenea avariată autostrada panamericană, ceea ce a făcut dificilă sosirea ajutorului umanitar. Generatorul de hidroelectricitate Cañón del Pato a fost avariat de râul Santa, iar calea ferată care leagă Chimbote de Valea Santa a fost lăsată inutilizabilă pe 60% din traseul său. Pierderile au fost estimate la peste jumătate de miliard de dolari.
Un dezastru nu vine niciodată singur
Distrugerile au fost provocate și de o reacție în lanț. Unda de șoc a cutremurului a dizlocat ghețari, bucăți de stâncă și a produs o uriașă avalanșă, care efectiv a îngropat satele din văile andine. Avalanșa, care a antrenat bucăți mari de stâncă și resturi de ghețari, a ajuns la marginea de est a Callejón de Huaylas, iar mai apoi s-a îndreptat spre capitala provinciei Yungay și satul Ranrahirca, care se aflau direct în calea ei. O porțiune relativ mică a avalanșei a depășit o creastă înaltă de la periferia localității Yungay și în câteva secunde a îngropat orașul în mii de tone de resturi.
Avalanșa a parcurs panta în jos în doar patru minute. Viteza medie a avalanșei a fost calculată a fi între 175 și 200 de mile pe oră. Când avalanșa și-a terminat cursa ucigașă Yungay zăcea sub un munte de moloz, noroi, stâncă și bolovani. Nu mai puțin de 17.000 de oameni au murit în această localitate. A fost o traumă colectivă resimțită de numeroase generații. În orașele îngropate de avalanșă sau dărâmături, autoritățile au interzis excvarea. Cel puțin zona orașului Yungay a fost declarată cimitir național.
Se încarcă comentariile...
