Ce a spus Prințul William despre Kate când a vizitat o școală, la rugămintea unui copil VIDEO

0
Publicat:

Prințul William și-a cerut scuze pentru absența soției sale Kate în timpul unei vizite surpriză pe care a făcut-o la o școală pentru a se întâlni cu un băiat în vârstă de 12 ani. 

Prințul de Wales, în vârstă de 41 de ani, s-a deplasat joi la Rowley Regis, Sandwell, pentru a-l întâlni pe elevul Freddie Hadley, după ce, anul trecut, a primit o scrisoare în care băiatul de 12 ani îl invita să vadă inițiativele de sănătate mintală de la școala sa, St Michael's Church of England High School, scrie Daily Mail Online.

William l-a lăudat pe băiat pentru scrisoarea sa impresionantă.

„Mulți oameni scriu scrisori, dar cea a lui Freddie a fost o scrisoare foarte bine scrisă. Am promis că voi veni”, a mărturisit după sosirea la școală.

Momentul a fost descris de Daily Mail drept unul „dulce-amărui”, deoarece soția sa, Prințesa Kate, în vârstă de 42 de ani, nu i-a putut fi alături la această vizită, după ce a renunțat la angajamentele publice ca urmare a unei cure preventive de chimioterapie.

„Îmi pare rău că nu poate fi aici. I-ar fi plăcut”, i-a spus William unui membru al personalului, referindu-se la soția sa.

Prințul a răspuns invitației elevului. FOTO Facebook History & Lives of the British Royals
Prințul a răspuns invitației elevului. FOTO Facebook History & Lives of the British Royals

Prințesa de Wales a anunțat luna trecută că are cancer. Având în vedere angajamentul ei de a îmbunătăți bunăstarea mentală a copiilor prin campania Shaping Us, în alte circumstanțe,  Kate ar fi fost, cel mai probabil, prezentă la școala lui Freddie Hadley, potrivit sursei citate.

Ce l-a făcut pe Prințul de Wales să onoreze invitația elevului

În octombrie anul trecut, Freddie Hadley, în vârstă de 12 ani, a postat scrisoarea sa pe X, fostul Twitter, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, relatând despre activitățile pe care el și prietenii săi de la Liceul St Michael's Church of England le fac.

Spre bucuria sa, William i-a răspuns personal:

„Bună ziua, Freddie, îmi pare foarte rău că eu și Catherine nu putem fi alături de tine și de restul elevilor de la St Michael's astăzi. Abordarea provocărilor legate de sănătatea mintală și a stigmatizării este atât de importantă, vă rugăm să continuați această muncă importantă. W”.

Scrisoarea lui Freddie l-a emoționat atât de tare pe prinț, încât a cerut echipei sale să organizeze în secret o vizită la școală.

Iar joi i-a surprins pe Freddie și pe colegii săi de clasă sosind neanunțat.

Surpriză totală pentru copil

Este pentru prima dată când William a întreprins ceea ce se numește o „zi regală în deplasare” de când a fost anunțată public vestea diagnosticului Prințesei de Wales.

Freddie nu avea nicio idee că prințul urma să vină în vizită.

Abia când l-a văzut pe William coborând din mașină, a înțeles ce se întâmplă.

Liceul St Michael's Church folosește o abordare școlară completă a sănătății mintale și a bunăstării, iar în mai 2022 a obținut un premiu de la Centrul Carnegie de excelență pentru sănătate mintală în școli.

Școala a lansat „Student Voice” în 2012, formată din până la 100 de elevi care se întâlnesc la prânz, după orele de curs, seara și în timpul perioadelor școlare pentru a dezvolta inițiative care variază de la strângerea de fonduri la lucrul cu membrii vârstnici ai comunității,  potrivit Daily Mail Online.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite