Prințul William și Prințesa Kate, îndemnați să-i permită fiului cel mare, George, să ia parte la funeraliile de stat ale reginei
0Înalți consilieri de la palat le-au cerut prințului și prințesei de Wales să ia în considerare posibilitatea de a-i permite prințului George să participe luni la funeraliile de stat ale reginei, motivând un mesaj simbolic puternic transmis cu privire la viitorul monarhiei, scrie Daily Mail.

La vârsta fragedă de nouă ani și după ce tocmai a depășit perspectiva descurajantă de a începe o nouă școală, George a devenit al doilea în linia de succesiune la tron, după tatăl său, noul prinț de Wales.
Ținând cont de acest lucru, consilierii au sugerat că ar fi oportun ca publicul să îl vadă pe tânărul prinț - care îi spunea cu afecțiune regretatei regine „Gan Gan" – întrucât el reprezintă viitorul monarhiei.
O persoană din interior a dezvăluit pentru presa britanică: „Curtenii sunt nerăbdători ca prințul George să fie prezent la înmormântare într-o anumită calitate, fie și numai pentru a reasigura națiunea cu privire la ordinea de succesiune".
O altă sursă de la palat a adăugat: „Propunerea este în discuție. Nu s-a luat încă nicio decizie'.
Copiii prințului și prințesei de Wales nu au mai fost văzuți în public de la anunțul morții reginei, joi, 8 septembrie.
Două dintre celelalte strănepoate ale regretatei regine, Mia și Lena Tindall, au fost văzute vineri la Westminster Hall alături de părinții lor, Zara și Mike Tindall, în timp ce bunica lor, prințesa Anne, și-a ocupat locul alături de cei trei frați ai săi pentru un priveghi tăcut lângă sicriul reginei.
Nici George, nici Charlotte sau Louis nu au apărut la priveghiul de aseară al nepoților reginei - prințul de Wales ar putea avea motive întemeiate să cântărească bine sugestiile curtenilor de a aduce un copil de nouă ani la înmormântarea străbunicii sale.
Prințul William, încă marcat după ce a participat la înmormântarea mamei sale
William a povestit săptămâna trecută, emoționat, că mersul în spatele sicriului bunicii sale, care a părăsit miercuri pentru ultima dată Palatul Buckingham, i-a evocat amintiri mișcătoare de la înmormântarea mamei sale, Prințesa Diana, în urmă cu 25 de ani.
William și Harry, pe atunci în vârstă de 15 și 12 ani, și-au văzut durerea expusă publicului atunci când au urmat sicriul Dianei pe același traseu, fapt care a avut un impact durabil asupra lor.
William a declarat anterior că a fost „unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată", în timp ce Harry a spus: „Nu cred că vreunui copil ar trebui să i se ceară să facă acest lucru, în nicio circumstanță".
Londra se pregătește pentru funeraliile de stat
Ajuns la Londra sâmbătă seara împreună cu soţia sa, Jill, preşedintele american Joe Biden se va alătura şefilor de stat străini, printre care francezul Emmanuel Macron, reuniţi de Charles al III-lea duminică la finalul zilei, primul mare rendez-vous diplomatic al noului suveran în vârstă de 73 de ani.
Londra se pregăteşte intens pentru primele funeralii de stat de la cele ale fostului premier Winston Churchill în 1965. Evenimentul atrage oaspeţi distinşi în capitală, printre care, pe lângă preşedintele american, omologul său francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.
Vor fi prezenţi şi preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron în 2019 sau chiar prinţul saudit Mohammed ben Salmane, cunoscut sub numele de „MBS”.