California se confruntă cu două furtuni hibernale

0
Publicat:

Ploi torenţiale s-au abătut joi asupra Californiei provocând inundarea unor drumuri şi declanşând alerte pentru inundaţii în urma unei furtuni care va fi urmată în scurt timp de o a doua depresiune hibernală.

Furtuni puternice în California FOTO: Arhivă
Furtuni puternice în California FOTO: Arhivă

Precipitaţiile abundente sunt aduse de un ''râu atmosferic'', un gigantic culoar de ploaie care transportă vaporii de apă înmagazinaţi la tropice, în jurul insulelor Hawaii, scrie Agerpres.

Începând de miercuri, cantităţi importante de precipitaţii s-au abătut asupra nordului Californiei. San Francisco a înregistrat de asemenea până la 2,5 centimetri de ploaie într-o oră, potrivit Serviciilor meteorologice americane (NWS).

Sudul Californiei şi Los Angeles au fost la rândul lor afectate joi dimineaţă. Anumite rute de transport din acest oraş au fost inundate, iar o porţiune din Pacific Coast Highway, autostrada populară în rândul turiştilor datorită priveliştii pe care o oferă de-a lungul coastei, a fost închisă.

Ploaia a dus la revărsarea unor guri de canalizare, iar televiziunile locale au transmis imagini în care apar autoturisme scufundate în apă într-o intersecţie.

Zonele muntoase din estul Los Angeles se pregătesc să primească 45 de centimetri de zăpadă joi.

Autorităţile sunt însă îngrijorate de o a doua depresiune hibernală care se apropie şi care riscă să provoace alunecări de teren şi importante inundaţii.

''Cea mai mare furtună a sezonului'' ar putea începe duminică, a avertizat NWS.

''Momentul exact, intensitatea şi cantităţile (de ploaie) sunt încă incerte, dar este foarte probabil să fie vorba despre o furtună serioasă, care va dura două sau trei zile'', au subliniat meteorologii.

Coasta vestică a Statelor Unite a trecut printr-o iarnă anormal de ploioasă anul trecut, din cauza unei serii de furtuni foarte dese, care au provocat precipitaţii aproape record.

Intemperiile au făcut peste 20 de decese şi au provocat numeroase pagube şi pene de electricitate.

Precipitaţiile au permis însă Californiei să-şi refacă rezervele de apă după mai mulţi ani de secetă intensă.

De-a lungul timpului, California a alternat între perioade caniculare şi ploi intense şi este întotdeauna complicat să asociem un anumit eveniment meteorologic cu schimbările climatice.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă avertizează de mai mulţi ani că încălzirea planetei dereglează climatul şi sporeşte frecvenţa evenimentelor extreme, fie că e vorba despre furtuni sau despre perioade de caniculă.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite