Trei romance mor în fiecare zi din cauza unei boli perfide. Cancerul ovarian, ucigașul tăcut
0În fiecare zi, trei românce mor de cancer ovarian. Boala, care provoacă cele mai multe decese, are semne nespecifice, astfel că poate fi ușor confundată. Diagnosticarea are loc, de cele mai multe ori, târziu. A fost și cazul medicului Antoanela Pop, supraviețuitoare a acestei boli oncologice.
În urmă cu aproape un deceniu, Antoanela Pop, de profesie medic, a fost diagnosticată cu neoplasm ovarian. Cel mai probabil, spune supraviețuitoarea, faptul că este medic a ajutat-o în acest parcurs prin boală. Dar chiar și așa, având cunoștințe suficiente referitoare la această boală, diagnosticul a reprezentat o provocare. Boala se manifestă subtil înainte să se somatizeze, să ajungă la nivel fizic, spune pacienta: „Dar în momentul în care ajunge la nivel fizic, obligatoriu trebuie tratată ca atare. Nu trebuie să aplicăm politica struțului: dacă nu vedem, înseamnă că nu există. Nu. Boala există și trebuie diagnosticată cât mai repede și tratată așa cum trebuie, la fiecare nivel al ei”.
În cazul Antoanelei, primele semne au apărut cam cu un an înainte de diagnostic. „Cu vreo șase luni înainte de diagnosticare chiar am simțit acele simptome nespecifice despre care se vorbește; un pic de disconfort abdominal, oboseală, dar aveam foarte multă treabă la serviciu, aveam proiecte importante la care nu puteam renunța. Și atunci mi-am zis: lasă că mai e timp. Mai e și mâine o zi, mai vedem. Așa încât pot să spun că am simțit primele semne ale bolii cu un an înainte. În condițiile în care îmi făceam control anual, ținând cont de factorii de risc de care vă vorbeam”, adaugă Antoanela Pop (foto jos).
Dificil este că, în cancerul de ovare, nu există un simptom anume al bolii sau o analiză care să-ți spună clar dacă și ce este. „Ecografia poate ajuta foarte mult, dar toate trebuie interpretate în context clinic. Momentul diagnosticului este unul foarte greu pentru toată lumea și a fost și pentru mine. Ai un diagnostic și nu știi ce trebuie să faci mai departe. Dar e foarte important ca în acel moment să vorbești cu medicul și să urmezi cu strictețe tratamentul pe care ți-l prescrie, pe baza protocolului”, recomandă supraviețuitoarea.
Diagnosticul este o povară
Pe lângă tratament, mai spune aceasta, trebuie să avem grijă și de alimentația noastră, de modul de viață, de stres, și nu sunt vorbe goale: „Tratamentul trebuie adresat la toate cele trei niveluri: când boala e somatizată și e fizică, clar trebuie urmat tratamentul indicat de medic. Ca pacienți nu ne dorim neapărat un medic empatic, ci unul bine pregătit. La început, când am primit diagnosticul, m-am uitat pe statistici, pe studii clinice, pe tratamente. Chimioterapie, tratamente complementare, alternative. Am citit tot ce s-a putut. Și până la urmă m-am uitat la ratele de supraviețuire. Și am văzut că era o plajă foarte largă. Și mi-am zis: deci, se poate. Atunci, voi face tot ce ține de mine”.
Fiecare vizită la oncolog era însoțită de o listă de întrebări punctuale, esențiale, mai spune pacienta: „Mă duceam la fiecare etapă de tratament și la fiecare control, foarte pregătită. De asemenea, m-a ajutat psihologul. Consider că acesta e important, pentru că diagnosticul este o povară. Și, deși e multă lume în jurul tău, ești singur în momentul diagnosticului și al trecerii prin boală. Și chiar dacă de multe ori cei din jurul tău vor să te ajute, nu știu cum. Și sunt și ei bulversați și atunci e bine să existe o interfață. Cât privește etapa de suflet, pe mine aici m-a ajutat foarte mult credința în Dumnezeu. M-am apropiat foarte mult de religie și m-au ajutat și preotul și comunitatea. Și la care am ajuns foarte mult și din cauza bolii”.
O boală ciudată
Cancerul de ovare este o boală ciudată, subliniază dr. Dragoș Median, medic primar oncolog. „În sensul în care are o simptomatologie extrem de nespecifică, extrem de înșelătoare, care te poate duce cu gândul mai degrabă spre probleme digestive sau urinare decât spre probleme ginecologice. Asta o face să fie, în general, diagnosticată în stadii avansate. Boala nu poate fi prevenită. Într-adevăr, există posibilitatea de a face consulturi ginecologice o dată pe an sau o dată la șase luni, dar, până la urmă, trebuie să recunoaștem că este și o chestiune de noroc. Pentru că este o boală care poate să progreseze foarte repede”, punctează medicul oncolog.
Primul lucru bun pe care l-au înțeles medicii în tratamentul bolii este că trebuie să lucreze într-o echipă – chirurg, anatomopatolog, oncolog, genetician clinic, psiholog, radiolog, imagist. „Ce nu există, deocamdată, decât sporadic sunt instituțiile. Oamenii există, echipele există, dar, de cele mai multe ori, se întâmplă ca ele să funcționeze în diverse locuri. Chirurgul e într-un spital, oncologul, în altul, anatomopatologul, dacă ai nevoie de teste suplimentare, îl găsești în al doilea, în al treilea laborator. Și lucrurile acestea sunt epuizante pentru un pacient, pentru că trebuie să alerge dintr-un loc în altul. Însă acest lucru ține mai puțin de medicină și mai mult de partea administrativă”.
Ultimele decenii au adus și noi metode de tratament, mai spune expertul, care au dus la încetinirea considerabilă a recidivei bolii și care au adresat și mutațiile BRCA. „Urmărirea, monitorizarea bolii sunt importante. Pentru fiecare boală se calculează un anumit tip de risc de recidivă. Obiectivul oncologiei nu este doar acela de a obține pacienți fără boală, ci de a obține pacienți fără boală care să rămână așa”, conchide dr. Dragoș Median.
Cancerul ovarian provoacă cele mai multe decese și are cele mai mici șanse de supraviețuire dintre cancerele ginecologice. Cele mai multe paciente au peste 50 de ani, dar boala apare din ce în ce mai des la femei mai tinere.
Se încarcă comentariile...
