Maşină de gunoi înghiţită de asfalt la Brăila. Autoutilitara a fost scoasă cu macaraua VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina de gunoi a rămas înţepenită în craterul din asfalt FOTO doarinbraila
Maşina de gunoi a rămas înţepenită în craterul din asfalt FOTO doarinbraila

O maşină de gunoi s-a scufundat în asfaltul de pe o stradă din Brăila. Autorităţile locale au trimis la faţa locului o macara pentru a scoate vehiculul din groapa adâncă de aproape un metru.

O maşină a societăţii de salubrizare din Brăila a fost parţial înghiţită de asfalt. Incidentul a avut loc marţi, 4 decembrie, pe strada Mihai Bravu din municipiu. Şoferul care opera vehiculul a încercat să întoarcă maşina, iar în acel moment asfaltul s-a surpat.

Evenimentul a fost sesizat de un brăilean la numărul unic de urgenţă, la faţa locului deplasăndu-se poliţiştii rutieri şi reprezentanţii ai autorităţilor locale, care au  adus ulterior o macara pentru a scoate maşina de gunoi din groapa cu adâncimea de aproape un metru.

Intervenţia a durat aproape o oră, timp în care traficul a fost redirecţionat. ”În urma unei manevre de intoarcere, partea carosabilă s-a surpat sub maşina de gunoi. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Cel mai probabil, surparea carosabilului s-a produs  din cauza pierderilor de apă provenite de la ruperea unui robinet de concesie. În zonă au fost efectuate lucrări în perioada 2011-2014, de o asociere de firme, prin Proiectul POS Mediu – „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judetul Brăila”.

Defecţiunea amintită ar fi apărut după încheierea perioadei de garanţie. Robinetul de concesie a fost înlocuit, iar zona a fost refăcută temporar, urmând să fie reasfaltată după ce vremea o va permite.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Marea peticeală pe un drum naţional din Apuseni recent modernizat. Asfaltul a cedat după două săptămâni VIDEO

Cum fură din asfalt firmele care fac lucrări publice în Focşani. Grosimea stratului asfaltic, sub cea prevăzută

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite