Un microbuz care transporta copii, implicat într-un accident pe DN 10. A fost activat Planul Roşu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz de transport persoane şi un autoturism s-a produs, marţi, pe DN 10, între localităţile Măgura şi Ciuta din judeţul Buzău, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie.

A fost activat Planul roșu de intervenție FOTO Captură video
A fost activat Planul roșu de intervenție FOTO Captură video

"Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. La faţa locului, echipajele operative intervin cu 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospecială transport personal şi victime multiple, 1 ambulanţă SMURD şi 4 ambulanţe SAJ. În sprijinul forţelor din teren, a fost solicitat şi un elicopter SMURD", a transmis Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), relatează Agerpres.

Conform informaţiilor comunicate de Instituţia Prefectului Buzău, microbuzul transporta copii."Plan Roşu activat la ora 13,36, în urma unui accident produs pe DN 10, km 27+800. Din primele date, în accident au fost implicate un autoturism şi un microbuz ce transporta copii", a anunţat Instituţia Prefectului Buzău.Potrivit unor surse, trei copii ar fi răniţi, alături de un adult din celălalt autoturism implicat în accident.  

Accident rutier grav în județul Teleorman

Luni, 24 aprilie 20023, un accident rutier grav s-a produs pe DN 6, la ieșire din municipiul Alexandria spre București. În coliziune au fost implicate un microbuz de transport persoane și un autoturism.

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, anunță ISU Teleorman.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 11.52. Pompierii au rămas în zonă pentru asigurarea măsurilor P.S.I. și îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil.

ISU Teleorman spune că patru dintre cele opt victime, rănite ușor, după ce au primit primul ajutor calificat, au fost preluate cu autospeciala de transport personal și victime multiple (ATPVM) și transportate la UPU Alexandria. Celelate patru persoane rănite, cu diferite traumatisme, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele medicale ale SAJ și transportate la spital pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite