Video Filmul accidentului mortal din Constanța. Bucăţile din maşina ruptă în două s-au împrăştiat pe stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, şi-a găsit sfârşitul şi alţi trei au fost grav răniţi după ce maşina în care se aflau s-a rupt în două, la impactul cu un stâlp de metal. Șoferul, rămas încarcerat la volan, a fost scos în viață de martori.

Bucăți din maşina ruptă în două s-au împrăştiat pe zeci de metri Foto: Replica Online
Bucăți din maşina ruptă în două s-au împrăştiat pe zeci de metri Foto: Replica Online

Tragedia a avut loc în noaptea de luni spre marți, pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța. Impactul a fost atât de violent că bucăţi din maşina ruptă în două s-au împrăştiat pe zeci de metri, potrivit Observator News.

În urma impactului, pasagerii au fost aruncați din autoturism.

Camerele de supraveghere au surprins cursa mortală. Maşina iese în viteză dintr-un sens giratoriu şi intră într-o bordură. Şoferul venea dinspre Delfinariu, iar în sensul giratoriu a pierdut controlul autoturismului care s-a rotit de mai multe ori şi s-a izbit de un stâlp de fier. În urma impactului deosebit de puternic, maşina s-a rupt în două.

Maşina parcă a fost tăiată cu flexul. A avut viteză super mare, cred că peste 100 la oră. Mi-e şi frică la restaurantul ăla să mănânc, că nu ştii cum vin de acolo, făcut aiurea", spune un bărbat pentru sursa citată.  

Şoferul era băut, iar în ce a mai rămas din mașină, polițiștii au găsit pliculețe cu substanțe suspecte. Tânărul aflat la volan a scăpat ca prin minune fără răni grave.

„Conducătorul auto în vărstă de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 alcool pur în aerul expirat", a declarat Cristina Gavriloaie, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.  

Cei cinci aflați în autovehicul erau prieteni şi ieşiseră la plimbare cu maşina. Pentru Alexandru, unul dintre pasageri, au fost ultimele clipe în viaţă. 

Alexandru avea doar 22 de ani. Era din Suraia și absolvise cursurile Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani. Tânărul lucra ca barman în București și venise la Constanța pentru a-și vizita tatăl și sora.   

Ceilalţi 3 pasageri, doi băieţi şi o fată, au fost răniţi grav şi se află acum sub îngrijirea medicilor.

Deosebit de gravă este o pacientă în vârstă de 19 ani care se află acum la terapie intensivă, ceilalţi doi pacienţi sunt internaţi, în stare generală bună, sunt conştienţi, cooperanţi", a declarat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Constanța.

Pentru că s-a urcat băut la volan, şoferul care şi-a omorât prietenul va fi judecat conform legii Anastasia. Potrivit legii, acesta va face închisoare, fără posibilitatea suspendării pedepsei.


Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite