Video Cele mai vechi sate de munte riscă să dispară. „Degeaba sunt minunate, dacă vom rămâne fără apă” VIDEO
0Mai multe sate de munte din Hunedoara s-au depopulat aproape complet, iar problemele cauzate de lipsa apei curente le fac viața tot mai grea celor rămași.
Satul Boia Bârzii din Hunedoara (video) mai are vreo 15 – 20 de locuitori permanenți, majoritatea vârstnici, și o mulțime de case vechi de lemn, clădite de bunicii bătrânilor din sat.
În apropierea lui, localitățile Muncelu Mare, Muncelu Mic și Runcu Mic (comuna Vețel din Hunedoara) au rămas cu o populație împuținată, asemănătoare celei din Boia Bârzii, în timp ce, recent, ultimul localnic din cătunul apropiat Copileț a murit, lăsând așezarea pustie.
O călătorie prin satele din Ținutul Pădurenilor poate fi o experiență plăcută pentru cei mai mulți dintre oaspeții micilor comunități.
Turiștii care pornesc la drum din Deva și Hunedoara traversează zeci de kilometri de pădure pentru a ajunge în satele de pe culmile desprinse din Vârful Poiana Ruscă (1.359 metri), ce coboară radial spre văile Mureșului, Cernei și Streiului.
Toamna, înfățișarea pădurilor prin care se afundă șoselele de munte (video) urcând abrupt spre coamele dealurilor este spectaculoasă.
Pentru mulți localnici din Ținutul Pădurenilor, viața a fost dintotdeauna aspră, iar ultimii ani au făcut-o și mai grea.
Seceta alungă oamenii din sate
La șapte secole de la înființarea așezării, sătenii din satul Boia Bârzii din Hunedoara se simt la fel de izolați ca bunicii lor, dar mai puțini și mai neputincioși.
„Am câteva oi, vite și un purcel și în fiecare zi, de dimineața până seara, de primăvara până iarnă, le car apă cu gălețile agățate în cobiliță, de la unele dintre puținele fântâni și izvoare din sat. Aduc apa din vale, dar în ultimul timp izvoarele au tot secat și cred că o să rămânem până la urmă fără apă. Degeaba avem sate minunate, cum le spun turiștii, dacă nu avem apă. Lumea pleacă de aici, din această cauză”, spune Traian Teleu, un localnic din satul Boia Bârzii din Hunedoara.
Traian are aproape 70 de ani și trăiește din creșterea și vânzarea animalelor, într-o casă veche de lemn, unde mai stau mama sa și soția sa. A lucrat toată viața la îngrijirea animalelor, astfel că nu primește pensie.
Doar vreo trei localnici mai au pensii de miner, după ce în trecut au muncit în minele de Muncelu Mic. Sabina, vecina lui Traian se confruntă cu aceeași probleme: lipsa apei și veniturile insuficiente pentru a putea trăi decent.
„Dintotdeauna, izvoarele ne-au asigurat apa în gospodării. Mergeam cale lungă până la ele, dar în trecut eram și noi mai în putere. Unele vecine au spre 80 de ani, altele sunt bolnave. Ne este din ce în ce mai greu”, spune Sabina, care trăiește dintr-un ajutor social.
Satul Boia Bârzii din Hunedoara, aflat la circa 25 de kilometri de municipiul Deva, a rămas tot mai pustiu în ultimii ani, iar lipsa apei potabile i-a descurajat pe localnici să rămână aici.
Ioan Hențiu, primar în comuna Vețel din Hunedoara, le cere vârstnicilor din Boia Bârzii și din satele învecinate să mai aibă răbdare. „Rețeaua de apă va ajunge și la ei, prin investiții finanțate prin Programul Național Anghel Saligny. De anul viitor am putea începe lucrările”, spune primarul Ioan Hențiu.
Sate pustii în lipsa utilităților
Și alte sate din Ținutul Pădurenilor au ajuns aproape pustii, în lipsa investițiilor în utilități. Trei dintre cele patru cătune ale comunei Bătrâna (video), cea mai mică din România ca număr de locuitori, par să aibă soarta pecetluită din cauza depopulării, iar lipsa curentului şi apei potabile le grăbesc dispariţia.
„Cătunul Piatra a rămas fără locuitori, Răchiţaua mai are trei familii, iar în Faţa Roşie mai locuiesc vreo şase familii. Populaţia este destul de îmbătrânită. Nu au mai rămas oameni, mai ales prin cătunele învecinate satului Bătrâna, pentru că nu au curent, nu este nici apă, iar atunci oamenii în vârstă se trag de acolo mai înspre copiii lor, care locuiesc mai jos și unde le este şi lor mai uşor”, relata Radu Herciu, primarul comunei Bătrâna, cu circa 80 de locuitori.
Și alte sate din Ținutul Pădurenilor au întâmpinat aceeași problemă. În satul Goleș, apa unor izvoare aflate la sute de metri de casele oamenilor reprezintă sursa principală de alimentare a așezării de munte, în care mai trăiesc trei – patru familii.
Satul pitoresc din Munții Poiana Ruscă
Satul Boia Bârzii din Hunedoara (video) se înfățișează oaspeților săi într-o atmosferă pitorească, dominată de pădurile întinse de pe dealurile ce coboară dinspre Vârful Poiana Ruscă spre Valea Mureșului.
Pe platoul înconjurat de păduri și traversat de un drum pietruit oamenii și-au clădit primele case încă din secolul al XIV-lea. O biserică de lemn din secolul al XVIII-lea stă și ea mărturie a vechimii așezării.
De-a lungul timpului, pădurenii s-au ocupat cu creșterea animalelor, cu lucrările forestiere, apoi au muncit în numeroasele mine metalice din Munții Poiana Ruscă și în carierele de piatră din vecinătatea satelor lor.
La câțiva kilometri de sat, câteva guri de mină zidite de la sfârșitul anilor ’90, aduc aminte de minele din Muncelu Mic. Ruinele lor sunt înghițite de pădure. La Muncelu Mic, au funcționat mine de cupru și plumb, încă din Evul Mediu, de când sunt atestate cele mai multe dintre localitățile din împrejurimi.
Minele din Muncelu Mic au revitalizat satele
În anii ´60, autoritățile comuniste au deschis noi exploatări miniere de cupru, zinc, plumb, aur şi argint, iar în următoarele două decenii, centrul minier Muncelu Mic (video) a ajuns la aproape 1.000 de angajați.
Pe dealurile care înconjoară perimetrul fostei mine centrale – din care au rămas câteva dărâmături – a fost înființată o colonie muncitorească, formată din clădiri de locuit, o cantină, o popicărie, un dispensar, un cinematograf, o şcoală, o grădiniță şi câteva magazine.
Alte mine metalice au fost deschise la Boia Bârzii și Bătrâna și, mai departe, tot în Ținutul Pădurenilor, la Vadu Dobrii. Cele mai importante mine de fier funcționau la Teliuc și Ghelari și asigurau o parte din materia primă necesară oțelăriilor din Combinatul siderurgic Hunedoara.
Munca în minele metalice era extrem de riscantă, mai ales la începutul exploatării. „Mulți dintre foștii mineri au murit de tineri, îmbolnăvindu-se de boli pulmonare. Se perfora roca, la început fără apă, astfel că oamenii inhalau imediat praful din mină”, povestește un localnic.
Minele din Muncelu Mic au fost închise la sfârșitul anilor ´90, iar aşezările de pe crestele munţilor s-au depopulat. În multe gospodării au rămas doar văduvele foștilor mineri, fie localnice, fie venite împreună cu soții din alte regiuni ale României.
„Ne-am mutat aici din zona Moldovei, eu dintr-un sat din Iași, iar soțul meu, de pe lângă Piatra Neamț. El s-a angajat ca miner la Muncelu Mic și a lucrat aici peste 24 de ani. S-a îmbolnăvit apoi și a murit. Eu unde să mă mai duc?”, relata Nuța, o femeie care locuiește în clădirea fostei colonii muncitorești, din Muncelu Mic.
Vreo 200 de oameni mai trăiesc în satele aflate în jurul fostului centru minier.
Se încarcă comentariile...
