Imagini revoltătoare. Cum circulă unii şoferi pe şoseaua pe care şi-au pierdut viaţa trei oameni în trei zile VIDEO
0
Este vorba despre o porţiune de drum relativ nouă şi fără multe obstacole. De aceea, şoferii care circula pe aici „calcă" pedala de acceleraţie.
Numărul mare de accidente rutiere fatale nu i-a speriat pe şoferi. Asociaţia pentru Protecţie Rutieră „WorldStreet” prezintă, printr-o compilaţie video, şoferi surprinşi în depăşiri sinucigaşe care îţi taie respiraţia, toate surprinse pe şoseaua de centură a municipiului Iaşi.
În ultimii ani, pe acest sector de drum au avut loc frecvent accidente, unele spectaculoase, altele tragice. S-au stabilit chiar şi recorduri de viteză pe acest drum.
În această săptămână, 8-14 februarie, a fost stabilit un alt record negativ pe Şoseaua de Centură a municipiului Iaşi: în trei zile şi-au pierdut viaţa trei oameni, printre care şi un băiat în vârstă de 22 de ani.
Tânărul conducea un autoturism Ford către Uricani, jud. Iaşi, în jurul orei 21.20, iar la un moment dat autoturismul a virat dreapta şi s-a lovit violent de colţul parapetului. În urma coliziunii, tânărul a fost proiectat prin parbriz, pe şosea.
Impactul a fost teribil, bucăţi din autoturism fiind împrăştiate pe şosea, iar acul kilometrajului s-a oprit la 120 km/h.
Sursa video: YouTube/Ziarul de Iaşi