Roșiile din solariile oltenilor, produse de lux în piețe. La cât ar putea ajunge prețul de Paște

0
Publicat:

Primele roșii produse în solariile legumicultorilor olteni au ajuns în piețe. Comercianții le cumpără în cantități mici, pentru că nu mulți cumpărători își permit să plătească prețul. Producătorii spun însă că au cheltuit enorm să le producă și, din nou, nu ei fac cel mai mare profit.

Roșii din solariile oltenilor au început să se coacă FOTO: arhiva personala Gigi Gherghiță
Roșii din solariile oltenilor au început să se coacă FOTO: arhiva personala Gigi Gherghiță

Tomatele produse în județul cu cei mai mulți legumicultori care au investit în sisteme de încălzire pentru solarii au plecat spre piețele en-gros, de unde ajung la comercianții finali. Prețul pe kilogram pentru consumatorul final este comparabil cu cel al cărnii de vită, de exemplu, doar că nu producătorilor le revin toți banii.

Gigi Gherghiță este unul din cei peste 1.300 de legumicultori din Izbiceni, județul Olt, care s-au înscris în programul „Tomata”. Nu în toate solariile s-au copt primele tomate, de aceea temerarii s-au bucurat pentru început de un preț bun. Gherghiță spune că a vândut cu 40-45 lei/kg, însă a cules până acum destul de puțin, aproximativ 50 de kilograme. În câteva zile va culege din nou și speră ca prețul să se mențină la această valoare, pentru că astfel va reuși să-și amortizeze cheltuiala cu încălzirea. A cultivat roșii Paris, pentru că le-a testat câțiva ani la rând și sunt pe placul clienților. Spune însă că n-ar mai repeta experiența de a înființa cultura atât de devreme, pentru că a avut costuri uriașe, între 130.000 și 150.000 lei, deși estimase că acestea vor ajunge la 80.000 lei. Pentru a avea și profit, are nevoie de un preț mediu de 30 lei/kg.

Cinci ani am încercat soiul ăsta și ne-a plăcut. Timpurietate, număr de fructe pe plantă, avantajos. Am însămânțat foarte devreme, am luat-o ca pe un experiment. Dar nu ne gândeam că o să fie atât de dură iarna. Calculele noastre băteau mult mai puțin consum. Am însămânțat foarte devreme, prin octombrie, pe 22 octombrie, și le-am plantat pe 4 decembrie”, a declarat Gherghiță, pentru „Adevărul”. La începutul lunii martie a cules primele roșii. Acestea au ajuns în marile piețe, însă mai mult ca test pentru clienți. „Nu se cumpără foarte multe pentru că nu știu nici ei (n. red. - intermediarii) ce piață au, câți își permit să le cumpere. Pleacă de la noi cu 40-45 lei, mai pun și ei 10-15 lei, câți își permit să cumpere? Dar deocamdată sunt puține, n-au ieșit încă foarte mulți”, spune legumicultorul.

În câteva săptămâni, nu multe, va fi un vârf pe piață, crede fermierul. În preajma Paștelui, estimează Gherghiță, prețul tomatelor ar putea fi în jur de 20-25 lei/kg, însă sunt simple speculații, pentru că sunt multe lucruri de luat în calcul.

Chiar dacă sunt relativ mulți legumicultori care s-au încumetat să planteze destul de devreme, de asemenea mulți s-au și confruntat cu probleme. Nu au fost toate zilele însorite, au fost și zile geroase, iar dacă temperatura s-a putut asigura cu ajutorul centralelor, umiditatea este un parametru care le dă de furcă. Din cauza umidității se confruntă cu boli, iar producția scade semnificativ. Din acest motiv, crede Gherghiță, cantitatea de tomate care va fi în piață va dicta și prețul.

Și concurență și prietenie între fermieri

În județul Olt sunt mii de fermieri care cultivă tomate. Izbiceni este cea mai cunoscută localitate din acest punct de vedere, iar expansiunea continuă. Legumicultura se practică de zeci de ani, însă în ultimii 15-20 ani s-au dezvoltat foarte mult solariile. Este un domeniu în care fermierii s-au perfecționat încercând, pentru că puțini dintre ei au urmat studii în domeniu. Gigi Gherghiță spune că învață unii de la ceilalți, își povestesc experiențele, chiar dacă există și concurență.

Suntem mai multe familii într-o concurență continuă, dar concurența ne ajută să creștem. Și vorbim între noi - eu am făcut așa și așa, am văzut că e bine. Sau - nu mai faceți așa, că eu am greșit anul trecut. Adică ne și ajutăm”, mai spune legumicultorul.

Cei cu centrale cât de cât performante nu se tem prea tare de o reîntoarcere a iernii, cei care însă au plantat fără să aibă nicio plasă de siguranță, și nu sunt deloc puțini, spune Gherghiță, ar putea avea pierderi. Legumicultura, cel puțin cea care se practică și la această dată în fermele mici, rămâne o loterie.

La Izbiceni, o localitate cu tradiție în legumicultură, este o mare de solarii Sursa FOTO: F. Bădici
La Izbiceni, o localitate cu tradiție în legumicultură, este o mare de solarii Sursa FOTO: F. Bădici

Aici în zonă va face ravagii dacă mai vine o vreme cu temperaturi sub minus 5, minus 7 grade Celsius. Deja sunt roșii foarte multe plantate mai târziu, sunt solarii de ardei plantate, care n-au încălzire. Oamenii încearcă să fură un pic startul, să câștigă ceva în plus”, mai spune fermierul.

Și nu doar vremea nu o pot controla. Nu controlează nici cererea de produse în marile piețe en-gros. Speră să nu mai aibă din nou experiența de anul trecut, când faptul că inspectorii ANAF au stat zile la rând în piața Pucheni, poate cea mai importantă pentru cei care nu au stabilit legături cu depozite mari sau cu marile lanțuri de retail, a făcut ca ei să nu-și poată vinde marfa. Producătorii au avut de suferit pentru motivul simplu că intermediarii, care de foarte puține ori cumpără cu documente, au preferat să nu mai cumpere cât timp au fost supravegheați, iar prețul a scăzut foarte mult și producătorii au rămas cu marfa.

„Pe noi chiar ne-ar avantaja să vindem cu acte, pentru programele pe care le accesăm. Noi am fost cei care am pierdut. Ei n-au pierdut nimic. Adică n-au cumpărat, n-au vândut, n-au pierdut nimic”, a mai dezvăluit legumicultorul.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite