Ce au stabilit medicii legiști în cazul copilului mort de peritonită la Târgu Jiu. Informațiile care lipsesc din fișa de observație
0Raporul medico legal în cazul băiatului de 16 ani care a murit de peritonită la Spitalul din Târgu Jiu arată că intervenția medicală a fost tardivă și inadecvată, potrivit Antena 4 CNN, care notează că, în plus, foaia de observația în care trebuia trecut tot tratamentul și toate analizele este incompletă.

Nu se știe nici până acum cât timp a agonizat adolescentul, care a ajuns la spital pe 11 noiembrie, la ora 19.15.
Medicii legiștii nu au stabilit o legătură directă între actul medical și decesul lui Andrei. Băiatul a murit înainte să fie preluat de o ambulanță pentru transferul la Craiova, după ce medicul de la spitalul din Târgu Jiu a refuzat să-l opereze.
Documente incomplete
Potrivit foii de observație, Andrei a fost supus unui CT, care a confirmat o perforație gastrică, iar medicul chirurg a pus diagnosticul de „abdomen acut chirurgical”
Totuși, operația a fost amânată, s-a decis transferul băiatului la un alt spital, însă până la sosirea ambulanței, starea lui Andrei s-a deteriorat rapid și a murit. în câteva ore.
Foaia de observație nu conține informații referitoare la când a început adolescentul să se simtă rău, nici ce tratament a primit concret câtă vreme a fost lăsat să aștepte ambulanța.
Spitalului i s-a cerut acum să stabilească în ce ordine s-au petrecut faptele, cât a fost Andrei în agonie și câte ore a stat fără tratament.
Amintim că, până acum, doi medici au fost penalizaţi la salariu, iar un al treilea a primit un avertisment scris, în acest caz.
„Noi nu am avut niciodată o linie de gardă de chirurgie pediatrică„.
Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean din Târgu Jiu, a explicat în detaliu contextul evenimentelor petrecute în seara și în noaptea de 11 noiembrie.
„Evenimentul a avut loc începând cu ora 19.30, timp în care activitatea spitalului era asigurată prin linie de gardă. Noi nu am avut niciodată o linie de gardă de chirurgie pediatrică. Astfel că toate cazurile urgente sunt preluate de medicii de chirurgie generală și, eventual, trimise mai departe în funcție de complexitatea lor”, a precizat managerul.
„Ca o paranteză: de la începutul anului și până în prezent medicii chirurgi generaliști au operat 49 de copii cu vârste între 7 și 17 ani”, a continuat ideea și purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Țicleanu. Andrei însă nu a avut norocul acesta.