12 persoane rănite într-un accident în care a fost implicat un autocar, în Bulgaria
0
Un autocar din Serbia a fost implicat, duminică seară, într-un accident în Bulgaria. 12 persoane au fost rănite, printre care se află şi 8 copii.
Accidentul a avut loc în oraşul Stara Sagora, în sudul Bulgariei. Autocarul se deplasa spre capitala Bulgariei, Sofia în momentul în care a oărăsit carosabilul şi s-a răsturnat într-un şant, relatează Agerpres.
În urma accidentului 8 copii şi 4 adulţi au fost duşi la spital, pentru a primi mai multe îngrijiri medicale, a anunţat ministrul bulgar de interne. Alţi pasageri au fost examinaţi la locul accidentului şi au primit tratament medical fără să fie neceară deplasarea la spital.
O eroare a şoferului este cauza probabilă a producerii accidentului, a transmis ministrul de interne Ivan Dmerdjiev.
Autocarul avea la bord 38 de copii şi zece adulţi din Serbia. Copiii participaseră la un festival de folclor în staţiunea Sunny Beach.