„Spartan îl fac!” Bebelușul ținut dezbrăcat în zăpadă ar fi putut suferi un atac de cord. Medic: „A fost la un pas de tragedie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul postat pe TikTok în care o mamă își „scaldă” bebelușul în zăpadă, râzând în timp ce copilul urlă de disperare, a stârnit pe internet un val de reacții vehemente de indignare și furie. „Viața copilului a fost pusă în pericol”, a declarat pentru „Adevărul” medicul Gindrovel Dumitra, explicând tragedia care ar fi putut să se întâmple.

bebelus in zapada
Bebelușul frecat cu zăpadă, la un pas de atac de cord. Arhivă personală

În doar câteva zile, povestea bebelusului îmbăiat în zăpadă a prins amploare și a devenit subiect de discuții aprinse nu numai pe rețelele de socializare. Medicii și psihologii trag și ei un mare semnal de alarmă: astfel de gesturi iresponsabile venite din partea unor părinți ignoranți pot ucide. 

„Ce facem noi la băiat?” Medic: „Il omorâți!”

„Copilul îmbăiat în zăpadă de mama sa ar fi putut suferi un atac de cord”, a precizat dr. Gindrovel Dumitra, medic primar medicină de familie. „Să ne amintim de tragediile care au loc pe timp de vară, când persoane adulte și sănătoase încearcă să se răcorească aruncându-se în apă rece. Fac stop cardiorespirator din cauza șocului termic. Ei bine, acest lucru ar fi putut să se întâmple și cu băiețelul scăldat în zăpadă. Dacă părinții ar fi dorit să-l obișnuiască cu zăpada, ei ar fi trebuit să-l familiarizeze treptat cu temperaturile scăzute”. Medicul se referă la faptul că organismul reușește să facă față frigului dacă este expus treptat, iar diferența de temperatură între mediul ambient și zăpadă este una mică. Altfel, riscurile sunt foarte mari „Putem să asistăm la apariția degerăturilor și chiar la necroză dacă expunerea este prelungită, dar și la apariția anumitor sindroame vasculare cum ar fi, de exemplu, Sindromul Raynaud”.

Mai mult, în cazul bebelușilor, orice pierdere de temperatură pe o anumită zonă corporală poate duce la hipotermie. „Din punctul meu de vedere, folosirea unor astfel de mijloace, la această vârstă, este un lucru care presupune niște riscuri enorme. Mă refer aici chiar la decesul copilului”.

Expunerea unui bebeluș la zăpadă, așa cum am văzut în filmul postat pe TikTok, îl poate îmbolnăvi inclusiv de pneumonie. „O persoană se poate îmbolnăvi de o anumită afecțiune respiratorie și în funcție de cât de mult este expusă temperaturilor scăzute. Este vorba despre mecanismul prin care microbii aderă la suprafața epiteliului respirator, iar apoi îl invadează. În momentul în care ai un epiteliu pregătit pentru o temperatură de 20 grade Celsius, iar dintr-o dată, brusc, îl expui unei temperaturi scăzute, este favorizat mecanismul de aderență a microbiilor, care oricum se aflau în zona respectivă. Și așa asistăm la apariția unor infecții cu microbi condiționat patogeni. Adică nu sunt patogeni imediat cum ai intrat în contact ei, ci devin patogeni în condiții de temperatură scăzută”, mai explică specialistul. 

Întărește frigul sistemul imunitar? Medic „Depinde de modul de expunere”

Dr. Gindrovel Dumitra a precizat că întărirea sistemului imunitar al copiilor mici prin expunerea bruscă la frig face mai mult rău decât bine. „Nu recomand excesele, ci expunerea treptată. Bebelușii, de exemplu, indiferent de vârstă, trebuie scoși iarna afară, dar îmbrăcați adecvat. Evident, nu când plouă, nu când bate vântul. Minimum o oră ar trebui să stea în aer rece. Dar fără să înghețe. Copilul trebuie să-și păstreze temperatura corpului la 37 de grade. Sub această temperatură există riscul de a face hipotermie”.

Dr. Gindrovel Dumitra a povestit că în cabinetele multor medici de familie intră părinți care cer în sezonul rece scutire pentru copii de la ora de sport. Motivul? Aleagă, transpiră și răcesc. „Evident că refuzăm să le dăm această scutire medicală. Iar asta pentru că cei mici au nevoie de mișcare și când afară e mai frig, au nevoie să transpire, să fie expuși și temperaturilor mai scăzute, dar și efortului fizic. Asta înseamnă, până la urmă, minte sănătoasă în corp sănătos. Excesele însă nu sunt recomandate”.

radu leca
Psihologul Radu Leca. Arhivă

Psiholog: „Copilul a fost traumatizat, ar putea suferi de stres și anxietate”

Psihologul Radu Leca a precizat pentru „Adevărul” că acest trend al îmbăierii în zăpadă este vechi de sute de ani. „A apărut în Rusia țaristă și are legătură cu un obicei văzut de țar în Finlanda de astăzi. Zăpada, se spune, este benefică pielii. Masajul cu zăpadă îți face tenul mai ferm. Dar nu este cazul în ceea ce-i privește pe copii. Dacă ne referim strict la ei, totul se reduce la încercarea părinților de imunizare a organismului celor mici. Am văzut cu toții imagini cu copii din Norvegia, Suedia, Finlanda cum se scaldă în apă rece, printre sloiuri de gheață. Însă acești copii sunt antrenați să reziste. Și sunt antrenați corect”, explică psihologul. 

Revenind la povestea bebelușului ținut cu forța dezbrăcat în zăpadă, acesta ar putea să dezvolte pe viitor traume. „La fel ca și în cazul copiilor mici care sunt aruncați în apă, fără niciun ajutor, la fel ca și copiii care sunt lăsați în mașină vara, ajungând să se deshidrateze la 50 de grade și acești copii aruncați în zăpadă rămân puternic traumatizați. Copilul despre care vorbim va fi stresat, va dezvolta episoade de anxietate care ar putea duce la somatizare: dureri abdominale, diaree, dureri mari de cap și de mâini în momentul în care va vedea zăpadă sau ninsoare. Copilul ar putea dezvolta un sentiment de frică față de propria sa mamă, dar doar în perioadele în care afară este zăpadă, este foarte frig sau ninge. În rest, copilul își impune să uite”, explică psihologul.

Cât despre mama bebelușului  care l-a frecat pe picioare și mâini cu zăpadă, femeia, spune psihologul, este sadică. La fel și tatăl care a filmat întreaga scenă. „Dacă au recurs la acest gest doar pentru amuzamentul propriu, părinții sunt considerați sadici. Dacă au făcut-o pentru amuzamentul celorlalți, al celor care au privit video-ul, părinții pot fi diagnosticați din punct de vedere psihiatric”. 

Specialistul a precizat că părinții bebelușului ori sunt dornici de faimă pe internet și fac orice pentru a o obține, ori sunt doar ignoranți și iresponsabili. „Iar dacă doresc faimă și o caută punându-și copilul în pericol, acest act de cruzime se încadrează la abuz împotriva minorului și este pedepsit de lege”. 

Specialist: „Ne aflăm în fața unui abuz fizic și psihic. Putem vorbi despre neglijare”

Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii, a explicat pentru „Adevărul” că în acest caz avem de-a face cu abuz fizic și emoțional. „Chiar și neglijare. Pentru că nu știm dacă acest episod este singurul de acest gen sau s-a mai produs și cu alte ocazii. Nu știm de câte ori a fost expus, nici cât timp a fost ținut în zăpadă”. Gestul, oricum ar fi prvit, este unul condamnabil. „Puteau să-i pună zăpadă pe pălmuțe, să-l familiarizeze cu ea treptat, nu așa brutal”.

Condamnabil este nu numai gestul de a forța copilul să stea dezbrăcat în zăpadă, ci și comportamentul părinților care râd când cel mic are o suferință. „Luat brusc de la o temperatură ambientală și expus la temperaturi sub zero grade acest lucru poate provoca bebelușului un șoc termic. E o formă de abuz, iar instituțiile abilitate trebuie să intervină, să cerceteze acest caz și să ia măsurile necesare. Este nevoie de o anchetă socială pentru a vedea care este comportamentul părinților în general față de copil”, a mai precizat psiholul Mihaela Dinu.

Specialistul consideră că acest eveniment nefericit i-ar putea provoca celui mici anxietăți și frici. „Frici față de gheață, de zăpadă, de ploaie, de frig.  Iar dacă lucrurile se repetă sau s-au repetat deja, copilul ar putea dezvolta o frică la adresa propriei mame, a propriilor părinți”.

Expertul a precizat că o traumă pe termen lung este puțin probabil să se producă, însă nu exclude această posibilitate. „Nu avem de unde să știm cum va evalua copilul”. 

Reacția pasivă a autorităților stârnește revoltă pe internet

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a transmis un comunicat prin care își exprimă îngrijorarea în legătură cu imaginile de pe Internet, însă reacția pasivă, neimplicată a autorităților a fost dur taxată pe rețelele de socializare. „Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție s-a autosesizat în acest caz și va solicita sprijinul instituțiilor competente pentru identificarea persoanelor implicate”, transmit reprezentanții instituției. „Ulterior, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va contacta părinții pentru a le comunica în mod clar obligațiile pe care le au în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copiilor, astfel încât să se asigure respectarea drepturilor acestora și protejarea lor împotriva oricăror situații care le-ar putea pune sănătatea sau viața în pericol”, se mai arată în comunicat. Instituția atrage atenția că „expunerea copiilor, în mod voluntar, la situații periculoase, precum cele generate de temperaturile extreme, așa cum este cazul în imaginile menționate, reprezintă o gravă încălcare a drepturilor acelor copii. Reamintim că siguranța și bunăstarea copiilor trebuie să constituie priorități esențiale în primul rând pentru părinții lor, iar acestea sunt reglementate inclusiv de legislația națională și internațională în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului. Alegerile părinților în privința educației și îngrijirii copilului, precum și ale modelului parental pe care îl consideră potrivit pentru dezvoltarea copilului lor, atât fizică, cât și psihică și mentală, trebuie să țină seama, în primul rând, de protejarea siguranței acestuia și de asigurarea acelor condiții care să nu-i pună în pericol sănătatea sau viața”.

Comunicatul a strâns zeci de reacții și comentarii, cele mai multe dintre ele dezaprobatoare. 

Visinel Balan: „Comunicatul este o glumă. Vă rog să sesizați de îndată organele de cercetare penală. Vă rog mult să nu vă faceți ca munciți”.

Evak Elena: „Nu ne intereseaza sa va exprimati "ingrijorarea", ca nu de asta sunteti platiti. Ne intereseaza ce masuri luati impotriva idiotilor de parinti!”

Ana Maria Codescu: „Alo, voi asteptati sa moara copilasul ala sau sa ajunga la spital cu traume ireparabile ca sa se creeze un scandal media national si sa luati masuri reale? Ce postare e asta, puteam sa o scriu si eu? Ce masuri concrete luati in apararea acestui copil?”

Lavinia Ruja: „Si totusi ce masuri s-au luat? Ca din comunicatul de presa practic rezulta ca nimic. Trebuie sa Iesim in strada sa se faca ceva pentru un copil sau? Sunteti Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție Deci comportati-va ca atare! Nu mergeti la job doar sa va beti cafeaua”.

Oamenii sunt revoltați și cer autorităților să facă mai mult decât să-și declare îngrijorarea. Mulți dintre ei cer chiar decăderea mamei din drepturile părintești. 

Explicația mamei

Femeia, în vârstă de 33 ani, a explicat că a făcut acest lucru pentru a „stimula imunitatea” copilului. Ea a declarat că a și reușit acest lucru, pentru că ea este răcită, recunoscând că are o imunitate scăzută, iar băiețelul ei este sănătos tun.

Am făcut acest lucru pentru o stimulare a imunității”, a precizat femeia, pe TikTok. Mama copilului consideră că băiețelul ei nu putea să facă șoc hipotermic în cele 24 de secunde cât a durat videoclipul. În plus, a mai spus că cel mic nu s-a speriat și nu a căpătat „o teamă”, mergând cu plăcere prin zăpadă, alături de părinți, în următoarele zile.

Voi ați văzut cât a durat videoclipul? 24 de secunde. Nu putea face șoc hipotermic”, a fost reacția femeii, care a vorbit pe TikTok cu urmăritorii săi timp de aproximativ o oră. Aceasta nu a înțeles reacțiile negative ale oamenilor, care au fost în număr foarte mare, susținând că băiețelul ei nu a fost în nicio secundă în pericol. S-a făcut un mare tam-tam degeaba.

Ce spune Poliția

În prezent, femeia este cercetată de Poliție. „Duminică, 23 februarie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Secția 13 Poliție au declanșat cercetările, față de o femeie, în vârstă de 33 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. În fapt, la data de 23 februarie 2025, polițiștii Capitalei au fost sesizați, în jurul orei 14.30, de către reprezentanții unui centru de asistență socială și protecție a copilului, din Sectorul 2, cu privire la faptul că, un minor ar fi fost pus în primejdie”, transmite Poliția Capitalei.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite