Ploieşti: Licitaţia pentru salubritate, amânată la nesfârşit
0Această activitate a fost încredinţată firmei deputatului Prigoană, fără licitaţie, sub pretextul că oraşul nu putea rămâne acoperit de gunoaie de Paşte.
Licitaţia pentru desemnarea unui operator de salubritate trebuia să aibă loc în luna octombrie a anului trecut. Însă, consilierii au aprobat prelungirea contractului cu Veolia până în luna martie 2010.
Odată cu reluarea procedurii de organizare a licitaţiei de către Primărie au apărut şi problemele. Două firme au contestat caietul de sarcini al licitaţiei, aceasta fiind suspendată pe perioadă nedeterminată. Salubritatea Ploieştiului a fost încredinţată direct Rosal, firma familiei deputatului Silviu Prigoană, sub pretextul că Ploieştiul nu putea rămâne acoperit de gunoaie de Paşte. Încredinţarea, care a fost pentru o perioadă de nouă luni, pare să se prelungească şi anul viitor. Cel puţin aşa a declarat directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti într-o emisiune televizată, avansând luna aprilie. Acesta este contrazis însă de primarul municipiului.
Declaraţii contradictorii
„Nu putem avansa niciun termen pentru prelungirea actualului contract. Acest lucru va fi stabilit de către Consiliul Local. Însă, licitaţia nu poate avea loc atâta timp cât avem un proces pe rol cu Romprest. Şi, cu siguranţă, la expirarea actualului contract, pe 1 ianuarie, nu vom putea băga o altă firmă să preia deszăpezirea, pentru că acest lucru necesită timp", ne-a declarat primarul Andrei Volosevici. Însă, pe site-ul Tribunalului Bucureşti, apare ca soluţionată cauza dintre Municipiul Ploieşti şi Firma Romprest, pe 12 octombrie, Primăria având câştig de cauză. Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, judecătorul Laura Andrei, nu a fost înregistrat niciun recurs la decizia din octombrie.
Între timp, Rosal încasează periodic bani de la bugetul Primăriei. La ultima şedinţă de consiliu, firma lui Prigoană a primit 500.000 de lei pentru curăţarea străzilor din municipiu. Astfel, bugetul estimat la începutul anului, de 7,3 milioane de lei a fost depăşit, ajungându-se în prezent la cheltuieli în sumă de peste 11 milioane de lei, iar până la sfârşitul anului ar putea avea loc o nouă rectificare bugetară.
„Aşteptăm cu interes reluarea licitaţiei, în condiiţiile cerute de caietele de sarcini, chiar dacă ne dăm seama că aceste cerinţe, fac ca pentru ploieşteni, gunoiul să fie mult mai scump decât până acum", ne-a declarat Cornel Vicol, purtătorul de cuvânt al firmei Veolia.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe [email protected]!
